buna ziua! numele meu este carmen hiticas, cel mai nou client service executive de la AD(D)VERITAS!

fain, nu?

stiu, si devine si mai interesant! doar ca eu nu asta voiam sa (ma laud) va spun neaparat, ci, mai ales, CUM am ajuns in acest punct.

am promis acum cateva luni ca, in momentul in care ajung AICI, o sa povestesc mai pe larg intamplarile prin care am trecut de-a lungul… drumului, sa spunem.

va avertizez ca unele intamplari vor avea un iz SF si ar putea genera reactii cu consecinte diuretice.

boon!

se facea ca inca eram intr-o colaborare cand am mers la unul dintre primele interviuri. ce? si voi ati fi facut la fel, credeti-ma pe cuvant! ajung la potentialul angajator care are sediul in cuca macaii (a se citi la capatul iadului). totul merge bine, discutii, teste, povesti, declaratie pe propria raspundere la poarta cum sa, vezi doamne, nu am virusi si gripe spurcate, pupaturi in dos, laude si flatari. dupa cateva zile sunt invitata sa cunosc viitorii manageri care ma vor trimite in training in tari straine, ma vor polei cu aur si ma vor vinde pe 10 camile. foarte frumos pana aici, numai ca … sa vedeti… mai avem o optiune pe langa maria dumneavostra. nu-i bai, zic. bring it on! dupa cateva saptamani sun si eu, ca omu’ nacajit, sa aflu vesti. si aflu. si apoi shed. “nu avem un motiv anume pentru care nu v-am ales pe dumneavostra, v-ati descurcat cel mai bine in perioada de intervievare, numai ca domnii manageri au preferat optiunea mai blonda.” ok! numai bine! multumesc pentru nimic!

intr-o alta decada primesc niste semne cum ca o firmulita ma curteaza, dar asaaa, mai discret. mai exact, tot primesc notificari de la e-jobs pe mail ca imi vizualizeaza cv-ul cam… in fiecare zi. boon! pun mana pe telefon si sun!

-buna ziua! eu sunt cea pe care o curtati! ne putem intalni? credeti ca e necesar sa stabilim o intalnire?

-desigur! va astept maine la ora x!

zis si facut. ma pun la punct si a doua zi la ora x ajung la adresa respectiva. si ce gasesc acolo? o firma trista si batrana, de publicitate cica, al carui nume semana izbitor cu publicis. doar semana. si ajung la manager sa discutam. si discutam. adica eu discut, ma uit in ochii lui si el discuta, dar nu se uita in ochii mei. dar de uitat se uita. si din pacate nu s-a rezumat la uitat, a crezut de cuviinta sa si bata apropouri, crezand, poate, ca asa ma voi simti flatata si voi incepe direct sa muncesc acolo pe gratis, 25 din 24, 8 din 7. pe urma a tinut el neaparat sa mentioneze faptul ca aici, angajatele lui trebuie sa compenseze si sa faca  muuulte pentru salariul primit aici. ok! multumesc! am plecat lasand in urma… mai nimic. poate un reject la apelurile ce aveau sa urmeze de la persoana respectiva.

un alt interviu si-a facut aparitia dupa un timp, prin recomandarea cuiva cunoscut. dupa o prima discutie, era vorba de ceva pe media relations, putin pr, dar nu mult ca nu e cazul si creatie. perfect! de ce nu? ca sa merg la interviu, sa discut omeneste cu oamenii care tot omeneste au primit cv-ul meu inainte sa vin eu la ei si care ar fi putut observa prin citirea lui ca experienta mea consta in creatie si client service, in mare vorbind. s-a dovedit ca oamenii cauta defapt un pr care, surprinzator, sa aiba experienta in pr! dupa un timp primesc veste din departare: ne pare rau, dar nu ai destula experienta pe pr. sa mori tu! daca imi citeai cv-ul poate ne scuteai pe amandoi de o discutie intre surzi si muti.

intr-o zi cu ploaie merg la o agentie pentru un interviu pe creatie. vorbesc cu oamenii, nu ma fac de cacat, dau doua teste, nu ma fac de cacat, DIN NOU, si astept. si astept. si trec vreo 3 saptamani. intre timp aflu ca nu am luat jobul. fara alte explicatii. mi-ar fi prins bine un feedback, feedback pe care nu l-am mai cerut pentru ca, intre timp, imi ajung la urechi urmatoarele: s-au decis sa ia un junior care e disponibil sa faca munca de negru pe vreo 5-6 milioane. bafta iti doresc, frate! iti multumesc ca m-ai refuzat.

si pentru ca m-ai refuzat am primit sansa sa ajung aici. nu ma intelege gresit, nu a fost usor sa ajung aici, am trecut prin vreo 4 focuri intre timp, mai lipsea sa fiu aruncata in cusca cu lei ca sa imi demonstrez abilitatile coordonare in echipa (exagerez, evident). dar a meritat totul.

si de aceea iti multumesc inca o data. pentru ca acum, cand ma intreaba cineva ce fac, ranjesc ca un plod la dulciuri cu surprize pokemon si ii spun ceva ce nu am spus demult: foarte bine! sunt fericita, iubita si am un job bestial. iar azi ma simt asa: