stiu, si devine si mai interesant! doar ca eu nu asta voiam sa (ma laud) va spun neaparat, ci, mai ales, CUM am ajuns in acest punct.

am promis acum cateva luni ca, in momentul in care ajung AICI, o sa povestesc mai pe larg intamplarile prin care am trecut de-a lungul… drumului, sa spunem.

va avertizez ca unele intamplari vor avea un iz SF si ar putea genera reactii cu consecinte diuretice.

boon!

se facea ca inca eram intr-o colaborare cand am mers la unul dintre primele interviuri. ce? si voi ati fi facut la fel, credeti-ma pe cuvant! ajung la potentialul angajator care are sediul in cuca macaii (a se citi la capatul iadului). totul merge bine, discutii, teste, povesti, declaratie pe propria raspundere la poarta cum sa, vezi doamne, nu am virusi si gripe spurcate, pupaturi in dos, laude si flatari. dupa cateva zile sunt invitata sa cunosc viitorii manageri care ma vor trimite in training in tari straine, ma vor polei cu aur si ma vor vinde pe 10 camile. foarte frumos pana aici, numai ca … sa vedeti… mai avem o optiune pe langa maria dumneavostra. nu-i bai, zic. bring it on! dupa cateva saptamani sun si eu, ca omu’ nacajit, sa aflu vesti. si aflu. si apoi shed. “nu avem un motiv anume pentru care nu v-am ales pe dumneavostra, v-ati descurcat cel mai bine in perioada de intervievare, numai ca domnii manageri au preferat optiunea mai blonda.” ok! numai bine! multumesc pentru nimic!

intr-o alta decada primesc niste semne cum ca o firmulita ma curteaza, dar asaaa, mai discret. mai exact, tot primesc notificari de la e-jobs pe mail ca imi vizualizeaza cv-ul cam… in fiecare zi. boon! pun mana pe telefon si sun!

-buna ziua! eu sunt cea pe care o curtati! ne putem intalni? credeti ca e necesar sa stabilim o intalnire?

-desigur! va astept maine la ora x!

zis si facut. ma pun la punct si a doua zi la ora x ajung la adresa respectiva. si ce gasesc acolo? o firma trista si batrana, de publicitate cica, al carui nume semana izbitor cu publicis. doar semana. si ajung la manager sa discutam. si discutam. adica eu discut, ma uit in ochii lui si el discuta, dar nu se uita in ochii mei. dar de uitat se uita. si din pacate nu s-a rezumat la uitat, a crezut de cuviinta sa si bata apropouri, crezand, poate, ca asa ma voi simti flatata si voi incepe direct sa muncesc acolo pe gratis, 25 din 24, 8 din 7. pe urma a tinut el neaparat sa mentioneze faptul ca aici, angajatele lui trebuie sa compenseze si sa faca  muuulte pentru salariul primit aici. ok! multumesc! am plecat lasand in urma… mai nimic. poate un reject la apelurile ce aveau sa urmeze de la persoana respectiva.

un alt interviu si-a facut aparitia dupa un timp, prin recomandarea cuiva cunoscut. dupa o prima discutie, era vorba de ceva pe media relations, putin pr, dar nu mult ca nu e cazul si creatie. perfect! de ce nu? ca sa merg la interviu, sa discut omeneste cu oamenii care tot omeneste au primit cv-ul meu inainte sa vin eu la ei si care ar fi putut observa prin citirea lui ca experienta mea consta in creatie si client service, in mare vorbind. s-a dovedit ca oamenii cauta defapt un pr care, surprinzator, sa aiba experienta in pr! dupa un timp primesc veste din departare: ne pare rau, dar nu ai destula experienta pe pr. sa mori tu! daca imi citeai cv-ul poate ne scuteai pe amandoi de o discutie intre surzi si muti.

intr-o zi cu ploaie merg la o agentie pentru un interviu pe creatie. vorbesc cu oamenii, nu ma fac de cacat, dau doua teste, nu ma fac de cacat, DIN NOU, si astept. si astept. si trec vreo 3 saptamani. intre timp aflu ca nu am luat jobul. fara alte explicatii. mi-ar fi prins bine un feedback, feedback pe care nu l-am mai cerut pentru ca, intre timp, imi ajung la urechi urmatoarele: s-au decis sa ia un junior care e disponibil sa faca munca de negru pe vreo 5-6 milioane. bafta iti doresc, frate! iti multumesc ca m-ai refuzat.

si pentru ca m-ai refuzat am primit sansa sa ajung aici. nu ma intelege gresit, nu a fost usor sa ajung aici, am trecut prin vreo 4 focuri intre timp, mai lipsea sa fiu aruncata in cusca cu lei ca sa imi demonstrez abilitatile coordonare in echipa (exagerez, evident). dar a meritat totul.

si de aceea iti multumesc inca o data. pentru ca acum, cand ma intreaba cineva ce fac, ranjesc ca un plod la dulciuri cu surprize pokemon si ii spun ceva ce nu am spus demult: foarte bine! sunt fericita, iubita si am un job bestial. iar azi ma simt asa:

bine-ai revenit!

hmm.

seamana… nu rasare.

lipsa mea nu are scuze, dar are motive intemeiate. fiti fara griji! nu o sa le insir ca un blogger pios. n-am cum.

insa cateva lucruri sunt sigure, dupa cateva luni de mestecat gume si frunzarit carti fara sfarsit (a se intelege cu nerusinare, fara a le termina).

invitata la o piesa de teatru contemporan, am zis PAS. parol, nu merg la teatru cu putoi. am recunoscut ca sunt atat de limitata incat iubesc numai si numai unul: teatrul cu monstri sacri. gen Egoistul, cu Radu Beligan. in plus, m-as fi simtit atat de… nelalocul meu.

si… adevarul e ca…

nu ma las de fumat. punct.

nu mai pot sa fiu copywriter. pentru ca nu am si eu “locul meu”.

nu mai beau bere. pentru ca am renuntat la burta.

nu mai tin discursuri. le-am uitat undeva pe toate.

nu mai militez impotriva jocurile RPG pentru PC. unele au un storyline fantastic. de aici si cartile fara sfarsit

nu-mi mai caut job. ma va gasi el pe mine.

nu mai cant la dush. am inundat vecinii.

nu mai port blugi. nu merg cu fustele.

nu mai citesc carti bune. inca astept ca unul din prietenii mei sa scrie una geniala, unde eu sa fiu “cea care a reusit in viata”. si sa am dedicatia.

nu mai mananc la masa. am mutat-o pe canapea.

nu merg la sala ca sa ma perindez pe langa aparate ca matza pe la picioarele mesei. ma simt atat de

“victorioasa” dupa ce ma ridic de pe bicicleta si nu am cazut in genunchi dupa x km.

nu mai fumez slimuri. nu sunt de nasul meu.

sunt din ce in ce mai convinsa ca am undeva, departe, pe cineva care-mi va imprumuta intr-o zi hamacul. si casuta din dotare.

nu mai fac ordine. le dau.

prefer linistea. inca tot nu mi-am luat TV.

nu mai merg la filme 3D. ma sperie.

nu ma mai rebelizez impotriva glichurilor din advertising. am realizat ca, defapt,  stiu prea putine despre aceasta lume.

sunt incuiata. pe dinauntru!

in rest, numa’ bine!

seruuus!

trenul anului trecut a avut o calatorie mocaneasca, inceata, cu mici opriri pentru noi calatori preocupati cu desagile si zilele ce aveau sa vina.

nu poposeau mult, unii schimbau o vorba-doua, altii ma onorau cu invataminte si cuvinte aurite, insa nici unul nu a ramas.

unii ma vizitau in duminici, cand soarele era la zenit, altii imi trimiteau vorba de departe.

 am avut o calatorie linistita uneori. insa nu am gasit ce cautam.

in anul ce a venit am pornit la drum fara desaga, fara oameni care urca si coboara, fara cunoscuti care intra in vorba, fara calatori bucalati si rosii in obraji.

cineva a tras semnalul de alarma mai devreme decat m-am asteptat. intotdeauna se gaseste cineva care trage semnalul de alarma, iar anul asta s-a grabit. nici nu am apucat sa imbuc ceva… nici sa ma asez si sa ma uit cu strangere de inima la biletul din mana cum mai mereu fac.

am coborat in plin camp.

nici nu am apucat sa-mi incalzesc mainile.

ciu ciuuu!

-spune-mi, fiica mea, ce ai gresit…?

-am scris pe blog intre sarbatori….

-(in timp ce se cauta prin buzunare dupa o guma de mestecat cu aroma de fragute) domnul e in concediu, la ski. de data asta trece neobservata miscarea ta eronata…

-perfect!

-ai un foc?

-….

din aceeasi categorie a sensurilor care pentru unii muritori fac mai mult sens decat pentru ceilalti capabili sa dea ortu’, mai jos sunt search wordurile care au facut valva in concediu pentru a-mi intina (cu sau fara voie) mie tinda pisiceasca:

in acelasi spirit al dreptatii divine, m-am gandit ca… de ce as face eu mai mult sens in a le buchisi vorbe marete si intelepte? pentru cine sa ma  zbat io?

nu mai bine faci tu un platouas? zic si eu…

oricine orice mi-ar spune acum si ‘orilacate’ conferinte as merge, din pacate sunt in acel moment in care am deja un mod de-a vedea lucrurile, al meu, sa zicem, nu neaparat cel mai bun.

am auzit multe versiuni ale mitului consumator-brand sau consumator-marketer, sau, consumator- curva de agentie, daca mi-e cu ingaduinta.

insa un lucru e sigur.

relatia aceasta este intr-un impas, iar sansele de-a iesi la liman sunt la fel de reale pe cat ar fi sansele unui cuplu aflat la varsta mijlocie sa reaprinda ‘torta’.

in aceasta relatie, consumatorul e femeia, ea cea casnica, cu statutul ei de cacat, care mananca bataie si ce mai apuca, care viseaza sa ajunga liderul recunoscut al gruparii extremiste de vecine care au descoperit manusa de bucatarie, ea cea pe care o poti muta doar intr-un spatiu fizic limitat: din bucatarie in baie, din baie in dormitor, din dormitor in bucatarie, ocazional pe balcon.

marketerul, advertiserul, sau cum doriti sa il numiti e masculul. cu parul de pe piept aferent, cu chelie si burta si cu chiloti in carouri, cu delicate fade’uri si umbre lasate de timp. el invarte banul ‘in casa asta’, el viseaza la mai mult, din ce in ce mai mult mustar pe maiou si bere langa canapea.

vedeti voi, relatia asta este aparent moarta.

daaar! ea invie pe ici, pe colo cu o mustrare, cu o palma de atentionare la momentul potrivit sau preventiv.

el mai lasa de la el si isi aminteste din cand in cand numele ei, iar ea, uneori isi ridica sortul… lasandu-l pe el sa o descopere in adevarata’i splendoare.

si uite’asa decurge viata de cuplu consumator-marketer.

advertiserul nu apreciaza indestul consumatorul, deci nu ii stie adevarata valoare.

advertiserul nu cunoaste destul consumatorul, deci nu comunica cum ar trebui.

advertiserul ar trebui sa cunoasca nevoile consumatorului, ce ii place, ce nu ii place, unde’l gadila si unde’i face placere.

totusi, cei doi sunt si vor fi intr-o relatie stabila, in ciuda felului hraparet de’a fi al marketerului si in ciuda comorii ascunse in manusa de bucatarie a consumatorului.

(poza de aici)

noroc ca am facut cu ou si cu otet subiectul in sine ca m-am si trezit cu o invitatie la eveniment, taman la bucuresti!

“Suntem de la agentia de publicitate care a adus filmul si organizeaza evenimentul! Ne numim Eventures. Te asteptam oficial! Adrian Horobet”

hopa!

taman acum, cu 2 zile inainte, doamnelor si domnilor! adicatelea eu, asa mai mai pisiceste, scrisai un harticol “interesant”, numa’ bun sa ma duca la bucale. asa o fi, ca tare le ziceti cu foc! daca nu e cu suparare, m-oi infatisa la domnii imbracati frumos de la intrare si oi grai numele meu. numai asa, sa mi-l vad pe invitatie

daca tot am grait interesant…

ura si la gara!

mi-ar fi placut sa le am ca idei.

ma multumesc sa le savurez deocamdata.

sun un copyriter prost. dar ma straduiesc.

ta ta, Clarice!

asa incepea newsletterul primit azi.

ce-i drept, in regim de forward.

nu am vazut demult un copy frumos.

si frumos, si cuminte, si in treaba lui.

asa cum ii sta bine unui copy crescut bine, cu cei 7 ani de agentie.

sarumana, mami! a fost foarte bun.

bunicul ducu avea o brutarie.

si brutaria bunicului umplea strada de firimituri proaspete si de o mireasma de bunastare.

dimineata pe la 7 trecute fix venea anisoara si indesa 3 paini durdulii in plasa facuta cu mainile ei.  cel mic era la scoala si pe ceilalti doi trebuie sa ii ajute sa se aseze la casa lor, zicea ea.

pe cand era vremea cafelei, intra tantos nea’ magheru. tinea mortis sa mearga sa isi ia cu mana lui painea ‘”aia mai mandra” de pe raft. si bunicu ducu nu zicea nimic, iar nea’ magheru avea mereu bani ficsi. vorbea cateva clipe de “ziua asta data de dumnezeu” si apoi avea o privire trista… iesea de fiecare data cu painea aia mai mandra sub brat, iar dupa ce se vedea afara, rupea o bucata zdravana si molfaia alene. si ziua asta data de dumnezeu parca era mai buna…

mihaita il lua prin surprindere pe bunicu ducu. nu statea locului niciodata si uita de paine uitandu-se cu jind la borcanul cu gume turbo. nu-i ramanea mare lucru in buzunarul cusut stramb de sora’sa dupa ce ii dadea painea si bunicul ducu nu se indura sa nu-i strecoare 2 gume in buzunar. una era pentru sora lui mai mare pentru ca avea grija de el. pentru ca “mama a iesit pana la magazin intr-o zi si a uitat numarul scarii unde locuiau, iar tata nu l-a stiut niciodata”.

si bunicul ducu avea mai mereu faina alba prin mustata. “ma bucur de batranete asa cum imi convine mie” si ranjea sugubat, suparandu-se daca nu’i zambeam asa cum stiam eu. pantofii erau lustruiti dis de dimineata, doar ca “era mai greu parca pe zi ce trecea…”

la amiaz’ era musai sa “mancam amandoi”. venea nea’ chirtos de la macelaria din coltu strazii malai mare nr. 17 bis cu sortul unsuros, dar cu muschiulet proaspat si jumari in pachetul facut din ziarul de ieri dimineata. si intindea bunicul ducu masa, iar eu aduceam ultima paine de pe vatra, coapta numai pentru masa de pranz.

dadeam drumul la radio romania actualitati, iar cotele apelor dunarii nu depaseau limita pericolului…

intr-o zi bunicul ducu nu a mai incins cuptorul. “vor oamenii astia sa ridice un bloc de afaceri aicea. io nu le-oi sta in cale…” si de-atunci orasul n-a mai fost la fel.

fiul al mic al anisoarei s-a lasat de scoala.

nea magheru s-a imbolnavit de suparare ca i-au plecat copiii in celalalt capat de lume.

mihaita s-a incurcat cu cine nu trebuia si l-au lasat lat si fara dinti intr-o seara in fata blocului, dupa ce au dus-o pe sora’sa. de atunci nu mai pune in gura guma turbo.

pe nea’ chirtos l-au dus cu salvarea intr-o dimineata si u l-au mai adus inapoi.

iar cotele apelor dunarii au generat cod galben.

(semnat: Mitra)

(mi-a prins bine talentul lui)